diamond challenge moldova

For High School Entrepreneurs


Leave a comment

„Diamond Challenge Moldova te face antreprenor de pe băncile liceului”. Un interviu cu Sandu Briceac, absolvent al ediției II și III.

A fost un an frumos, plin cu de toate: finale memorabile, câștiguri internaționale, mândrii  transatlantice. Pe sfârșit de an, mai facem o ultimă „călătorie” virtuală, peste Prut, să ne mai aducem aminte de câteva momente frumoase alături de Sandu Briceac, absolvent a două ediții „Diamond Challenge Moldova”, deja student în anul I la Inginerie Energetică, la Universitatea Politehnică București. 

Hai să facem o călătorie în timp. Sandu, ce anume te-a adus la Diamond Challenge Moldova, pentru prima dată în 2014 și apoi, în 2015?

Fiind încă la liceu în clasa a 11-a, mă tot urmărea un soi de „plictiseala” în afara orelor petrecute la școală, astfel, împreună cu un coleg, am hotărât să ne înscriem la Diamond Challenge Moldova.

Deja la a 2-a ediție, factorul motivant a fost cu totul altul, și anume faptul că participarea în prima ediție ne-a adus un car de experiență și cunoștințe noi care puteau fi implementate direct într-o idee nouă de business, și desigur, nu în ultimul rând, și premiul mare, care pe lângă cel bănesc are și partea mai frumoasă – plecarea în SUA, ceea ce pentru mine era un vis de când eram mic copil.

12184102_542181599265063_8997706333201993103_o

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat participând în tocmai două ediții DCM?

Participarea la DCM mi-a deschis într-o oarecare măsură ochii. Am început să privesc lumea businessului altfel. Pe parcursul a două weekenduri de training-uri organizate de echipa INVENTO și Diamond Challenge Moldova, am avut în fața mea oameni frumoși la chip și suflet, oameni profesioniști în diverse domenii, care mi-au împărtășit atât mie, cât și altor participanți, din experiențele și secretele lor în business și managementul afacerilor. Despre cum să-ți organizezi corect timpul pentru a reuși mereu, cum să fii un orator bun și încrezut în sine, sau cum să îți formezi corect un concept de afacere sunt doar câteva teme din mulțimea celor abordate în cadrul trainingurilor. Cel mai util, dar și atractiv lucru învățat a fost „Lean Canvas” – o metodă simplă, dar foarte eficientă, de organizare a unui plan de afacere, de care am rămas impresionat. Și ca să nu uit, tot aici mi-am mai format o deprindere importantă, și anume verificarea zilnică a poștei electronice. De altfel, un lucru absolut necesar, mai ales oamenilor de afacere.

12698593_577758812374008_2371557869724764569_o

Povestește-ne despre cum au evoluat afacerile concepute atunci. 

Cele două idei de afaceri cu care am participat la edițiile concursului Diamond Challenge Moldova, din păcate nu au avut o „viață” prea lungă, și neavând susținere financiară pentru un start-up, am renunțat la ele. Însă, cu toate acestea una dintre cele două a reușit să prindă viață și să o dezvoltăm împreună cu colegul meu, Vlad Bunu, la care lucrăm și acum. Este vorba despre „MIBLE” – un studio de Graphic și Web Design, care în orice moment îți poate veni în ajutor cu orice fel de material publicitar sau informativ, la prețuri mai joase decât cele stabilite deja pe piața domeniului dat. La început a fost cam dificil cu primii clienți, deoarece nu aveam o experiență foarte mare în domeniu, respectiv veniturile erau destul de modeste. Cu timpul, am ajuns să dezvoltăm MIBLE pînă la un anumit nivel în care clienții noștri au început să ne recomande prietenilor și astăzi am ajuns să lucrăm și la nivel internațional, cu astfel de țări precum Italia, SUA, România sau Turcia.

Cum îi ajută pe tineri această provocare de a-și încerca abilitățile de antreprenori încă de pe băncile școlii?

Antreprenoriatul este probabil unul din lucrurile principale care trebuie însușite în viață, și chiar aș fi de părerea că ar trebui introdusă o disciplină nouă în școli, măcar cu statut opțional. Fiind în liceu, și neavând o sursă de venit, Diamond Challenge este într-adevăr o provocare pentru liceeni, deoarece are o mulțime de avantaje. Nu știi niciodată de ce ești în stare până nu ieși din propria zonă de comfort. Această șansă o poate obține oricine care participă în cadrul acestei competiții, deoarece aici îți dezvolți spiritul competitiv, îți pornești ingeniozitatea și creativitatea la putere maximă, doar pentru a arăta că ești cel mai bun dintre cei mai buni, iar acest lucru te ajută ulterior în viață, pentru că vei ști deja cum să obții ceea ce-ți dorești, cum să te evidențiezi din mulțime și să-ți dezvolți acel spirit de antreprenor în tine încă de pe băncile școlii. Acest lucru ar putea fi calificat ca unul dintre cele mai importante avantaje ale participării la DCM devii antreprenor încă din liceu.

12711202_577765839039972_8682575216040631350_o

Deși e cam devreme să te întrebăm, dar totuși, ce posibiltăți există de a deschide o afacere în România?

Actualmente, fiind student în România, la Universitatea Politehnică din București, reușesc cu greu să mă dedic antreprenoriatului. Cu toate acestea, sămânța de antreprenor existentă în mine mi-a permis să observ faptul că, fiind student basarabean în România dispui de timp și spațiu pentru a da naștere unei mici idei de business. De ce spun asta? Pentru că există o mulțime de chestii care sunt ușor de implementat, dat fiind faptul că multe produse sau servicii de acolo sunt foarte costisitoare, sau mă rog, costisitoare pentru un student fără bursă (exemplu: creion cu mină – 25 lei, față de 12 lei în RM), respectiv față de Republica Moldova îți poți câștiga ușor niște bani de buzunar care nu vor încurca deloc. Pe lîngă asta dacă ești o persoană foarte ingenioasă poți cu ușurință inventa ceva nou și pune în practică. Despre aspectele legale ale inițierii unei noi afaceri pe teritoriul României nu cunosc foarte multe, doarece sunt proaspăt venit acolo, însă, pe parcurs, neapărat voi căuta informații la acest capitol, atât pentru mine personal,cât  și pentru a le împărtăși cu alți colegi de-ai mei.

image

Cum crezi, studiile pe care le urmezi se pot împăca potențial cu antreprenoriatul?

Domeniul pe care îl studiez – energetica – nu permite spre regret să inițiezi un business personal foarte curând după obținerea licenței. Cu toate acestea, pe viitor, aș vrea să am o afacere proprie, poate nu în domeniul energetic, dar cel puțin care să îmi genereze o nouă sursă de venit stabilă. Oricum, materiile pe care le studiez, țin de domenii mai generale, precum IT, Grafică, Economie iar acestea pot ajuta nemijlocit la crearea unei afaceri de familie.

Și pe final… Cutiuța cu sfaturi:

Actualilor colegi participanți în concurs (colegi deoarece DCM creează parteneriate, cunoștințe noi, dar și prietenii frumoase – lucru de reținut), cât și viitorilor participanți, aș vrea să le transmit că dacă nu visați și nu credeți în ideea voastră de business ea nu va înflori, precum nu înflorește o floare fără lumina și căldura soarelui. Respectiv, vă doresc să fiți voi soarele care încălzește acea idee minunată a voastră. Da, ideea voastră e genială de vreme ce ați ajuns în acest concurs, iar pe această cale țin să vă urez multă baftă. Nu ratați edițiile viitoare, pentru că nu aveți absolut nimic de pierdut. Puneți la treabă echipa INVENTO, care sunt niște persoane absolut minunate, cât și trainerii, sponsorii și partenerii acestui minunat concurs ce merită tot respectul, și cărora, personal aș vrea să le mulțumesc pentru oportunitatea oferită în anii de liceu, ani pe care aș vrea să-i întorc pentru a putea participa alături de voi, dragi „diamante” ale acestui concurs. Străluciți la maxim! Mult succes.

 „Diamond Challenge Moldova” este implementat de către A.O. INVENTO cu susținerea financiară a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship, a Secției Afaceri Publice a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova și cu suportul a Dreamups Innovation Campus și a Corpului Păcii în Moldova.”

 

 


Leave a comment

Un interviu cu Adrian Bratu despre cum „Abilitățile antreprenoriale te ajută să-ți monetizezi cunoștințele”

Așteptat cu sufletul la gură să mai treacă câteva luni, să vedem unde au mai „migrat” absolvenții noștri și pe ce la instituții prestigioase își mai fac studiile. Și iată că, vreo două zile în urmă, aflăm despre un nou început de afacere, care poartă numele de BRATU Covers. Coincidence? We don’t think so. Și atunci ne-am întrebat ce mai face Adrian Bratu, absolventul celei de-a doua ediții „Diamond Challenge Moldova”.

WARNING! Urmează un interviu tare captivant. S-ar putea să te sustragă din rutină pentru vreo cinci minute.

Adrian, acum la distanța a două ediții Diamond Challenge Moldova, spune-ne ce te-a determinat  să te înscrii în competiție?

Încă din copilărie, când nici măcar nu puteam număra banii, la întrebarea ce vreau să devin, răspundeam – businessman, chiar dacă singurul lucru care-l știam atunci despre business erau banii. Acum lucrurile s-au mai schimbat, am ajuns să înțeleg că pe lângă profitul evident, mai există alte motivații intrinsece, printre care și plăcerea de a-mi vedea aportul meu în societate. Convingerea mea este că antreprenorii pot face o schimbare în lumea, începând cu comunitatea din care fac parte. Un exemplu relevant este SUA, care a fost dezvoltată de marii capitaliști ai secolelor XIX-XX (priviți „The men who built America”). Ca să fiu mai pertinent la întrebare, cred că pasiunea din copilărie, dorința de a face o schimbare și de a mă aprofunda un pic mai formal în studiul antreprenoriatului, m-au determinat să mă înscriu împreună cu un bun prieten la competiția Diamond Challenge Moldova.

1379281_489821384501085_7165588808437010593_n

Curiozitate ne împinge să te întrebăm despre cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat participând aici.

Înainte ca să mă înscriu la DCM, mai participasem la diverse traininguri și conferințe de business în timpul gimnaziului și a liceului. Chiar și acum țin minte, când eram clasa VIII-a mințisem că sunt clasa X pentru a putea fi eligibil pentru un program foarte interesant de Business și IT dedicat doar liceenilor. Nu pot să zic anume cu ce informații concrete am ieșit de la DCM, fiindcă multe le-am prins din alte părți, dar cert este că în timpul DCM și post-DCM am început să plonjez mai mult pe site-urile, revistele și cărțile de specialitate (ca Harvard Business Review, The Economist).

dsc_0315

 În 2015, accesoriile reflectorizante au fost în trend în lumea antreprenoriatului. Cum a evoluat de atunci conceptul vostru de afacere? Mai străluciți pe timp de noapte sau ați făcut loc unei noi afaceri?

Într-adevăr, împreună cu bunul meu prieten, Ovidiu, venisem atunci cu ideea de a produce reflectorizante pentru a contribui la micșorarea numărului de accidente pe timp de noapte. A fost o idee lansată în cadrul unui workshop de idei de prevenire a accidentelor rutiere în rândul tinerilor, deci eram foarte motivați să continuăm acest proiect. Chiar și după finală, în noi mai era drive-ul nebun de a face acea schimbare. Mai apoi Ovidiu, de unul singur, a avut o tentantivă foarte ambițioasă și acum chiar planifică să continue aceeași idee la Cluj-Napoca, unde ne facem ambii studiile. În acest timp, eu am lansat o companie de producere a huselor personalizate numită BRATU Covers, care a pornit de fapt dintr-o glumă, dar mai ales denumirea, care vă asigur că nu vine din egocentrismul meu. Erau mai multe glume printre amicii mei care știau că sunt pasionat de antreprenoriat și se întrebau  mereu cum ar arăta un BRATU Gym sau un BRATU Cinema, și iată eu am făcut un BRATU Covers.

photo-7-5-16-12-57-28-pm

 Cum îi ajută pe tineri această provocare de a-și încerca abilitățile de antreprenori încă de pe băncile școlii?

În viziunea mea, antreprenoriatul trebuie inclus ca obiect școlar, sau cel puțin abordat într-o manieră mai serioasă la un curs existent, de exemplu la educația civică. Pentru mine DCM a fost una din cele mai tari experiențe. În lipsa unui curs academic la școală, DCM este de bun augur pentru orice liceean. În discuțiile cu Ovidiu, pomenim des de DCM și cât de mult ne-a influențat să gândim ca niște antreprenori. În general, abilitățile antreprenoriale îmi par imperios de necesare pentru orice profesie, deoarece ele te ajută să-ți monetizezi cunoștințele și nu neapărat să-ți deschizi propria afacere, ci te ajută cum să găsești un loc de muncă, ce perspective sunt pe piață, ce abilități ai nevoie, cum să te faci mai prețios și tot așa.

Acum, fiind peste Prut și văzând realitățile și oportunitățile locale, care sunt posibilitățile de a deschide o afacere în România în comparație cu Republica Moldova?

Nu cred că sunt persoana potrivită să răspund la această întrebare, dar părerea mea diletantă și doar observațională la acest subiect este că piața românească este mult mai competitivă decât cea din Republica Moldova. Ca să reușești să ai succes pe piața de aici, trebuie să vii cu un produs super bun și unic. Trecând la avantaje, primul ar fi că puterea de cumpărare este mult mai mare decât la noi și piața este mai largă. Al doilea, ar fi prezența capitalului uman sau al resurselor umane calificate care le găsești în centrele universitare din București, Cluj, sau Iași, la un preț relativ mic comparativ cu alte țări. La nivel birocratic nu pot să zic cât e de complicat, deoarece încă nu am încercat să-mi deschid mica mea afacere formal, dar din câte am studiat, există posibilități mai eficiente de a  deschide decât la noi, fiindcă există posibilitatea deschiderii unui tip de întreprindere pentru debutanți.

_75b7615

Se spune (și noi suntem de acord): „Once an entrepreneur, always an entrepreneur”. Că tot te-am prins la confesiuni, te vezi pe viitor în business? Și dacă da, cum crezi că te vor ajuta studiile pe care le urmezi la moment?

În acest an am decis să experimentez la nivel academic și profesional, deoarece consider că este prematur să știi la optsprezece ani ce vrei să faci în viață. Ceea ce fac eu acum este un fel de „gap year” sau an academic, și am ales să-mi petrec acest gap year studiind un domeniu care era pe departe din spectrul meu de orientare profesională și anume Sociologia. Chiar dacă înainte de asta trebuia să fac Business și Finanțe la New York University of Shanghai unde fusesem acceptat, dar din motive financiare și din cauza distanței prea mari, am refuzat oferta. Nu regret defel alegerea făcută de a studia anume acest domeniu la Cluj, care este, apropo, cea mai bună universitate din România și este cotată internațional foarte bine. Nu sunt sigur dacă rămâne doar un „gap year” pentru mine sau voi continua să studiez acest domeniu, fiindcă chiar m-am îndrăgostit de specialitate și văd perspective deloc modeste, chiar dacă părerea unor colegi și simțul comun pare a fi mai pesimist ce ține de orientarea ulterioară pe piața muncii. Sociologia facilitează înțelegerea lumii, societăților și al indivizilor prin oferirea unor instrumente de analiză și cercetare. Anume aici se studiază intens Metodele și Tehnicile de Cercetare Științifică, care sunt aceleași ca și metodele de cercetare a pieții. Sociologia organizațională este o altă direcție studiată aici, care ajută la buna înțelegere a funcționării corporațiilor și a altor tipuri de companii economice. Privind din această perspectivă, pot să afirm că alegerea făcut mă ajută mult la realizarea planurilor mele.

 

 Cutiuța cu sfaturi: Îndemnul meu pentru toți DCMiștii este să fie curioși la traininguri și pe tot parcursul programului și să nu se limiteze doar la ce se vorbește acolo, ci să exploreze de unii singuri. Indiferent de rezultatul final, în care este implicat factorul subiect în evaluarea afacerilor, să meargă mai departe, să nu rămână proiectul de business doar la nivel de DCM,  să se convingă dacă are rost să continue, să pivoteze sau să schimbe altă idee de afaceri. Important este să fie constant în activitate, să nu renunțe și să studieze mai departe „gap-urile”  de pe piață, și să vadă ce se poate de făcut nou sau de îmbunătățit un anumit produs sau serviciu existent.

 

 „Diamond Challenge Moldova” este implementat de către A.O. INVENTO cu susținerea financiară a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship, a Secției Afaceri Publice a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova și cu suportul a Dreamups Innovation Campus și a Corpului Păcii în Moldova.”