diamond challenge moldova

For High School Entrepreneurs


Leave a comment

Un interviu cu Adrian Bratu despre cum „Abilitățile antreprenoriale te ajută să-ți monetizezi cunoștințele”

Așteptat cu sufletul la gură să mai treacă câteva luni, să vedem unde au mai „migrat” absolvenții noștri și pe ce la instituții prestigioase își mai fac studiile. Și iată că, vreo două zile în urmă, aflăm despre un nou început de afacere, care poartă numele de BRATU Covers. Coincidence? We don’t think so. Și atunci ne-am întrebat ce mai face Adrian Bratu, absolventul celei de-a doua ediții „Diamond Challenge Moldova”.

WARNING! Urmează un interviu tare captivant. S-ar putea să te sustragă din rutină pentru vreo cinci minute.

Adrian, acum la distanța a două ediții Diamond Challenge Moldova, spune-ne ce te-a determinat  să te înscrii în competiție?

Încă din copilărie, când nici măcar nu puteam număra banii, la întrebarea ce vreau să devin, răspundeam – businessman, chiar dacă singurul lucru care-l știam atunci despre business erau banii. Acum lucrurile s-au mai schimbat, am ajuns să înțeleg că pe lângă profitul evident, mai există alte motivații intrinsece, printre care și plăcerea de a-mi vedea aportul meu în societate. Convingerea mea este că antreprenorii pot face o schimbare în lumea, începând cu comunitatea din care fac parte. Un exemplu relevant este SUA, care a fost dezvoltată de marii capitaliști ai secolelor XIX-XX (priviți „The men who built America”). Ca să fiu mai pertinent la întrebare, cred că pasiunea din copilărie, dorința de a face o schimbare și de a mă aprofunda un pic mai formal în studiul antreprenoriatului, m-au determinat să mă înscriu împreună cu un bun prieten la competiția Diamond Challenge Moldova.

1379281_489821384501085_7165588808437010593_n

Curiozitate ne împinge să te întrebăm despre cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat participând aici.

Înainte ca să mă înscriu la DCM, mai participasem la diverse traininguri și conferințe de business în timpul gimnaziului și a liceului. Chiar și acum țin minte, când eram clasa VIII-a mințisem că sunt clasa X pentru a putea fi eligibil pentru un program foarte interesant de Business și IT dedicat doar liceenilor. Nu pot să zic anume cu ce informații concrete am ieșit de la DCM, fiindcă multe le-am prins din alte părți, dar cert este că în timpul DCM și post-DCM am început să plonjez mai mult pe site-urile, revistele și cărțile de specialitate (ca Harvard Business Review, The Economist).

dsc_0315

 În 2015, accesoriile reflectorizante au fost în trend în lumea antreprenoriatului. Cum a evoluat de atunci conceptul vostru de afacere? Mai străluciți pe timp de noapte sau ați făcut loc unei noi afaceri?

Într-adevăr, împreună cu bunul meu prieten, Ovidiu, venisem atunci cu ideea de a produce reflectorizante pentru a contribui la micșorarea numărului de accidente pe timp de noapte. A fost o idee lansată în cadrul unui workshop de idei de prevenire a accidentelor rutiere în rândul tinerilor, deci eram foarte motivați să continuăm acest proiect. Chiar și după finală, în noi mai era drive-ul nebun de a face acea schimbare. Mai apoi Ovidiu, de unul singur, a avut o tentantivă foarte ambițioasă și acum chiar planifică să continue aceeași idee la Cluj-Napoca, unde ne facem ambii studiile. În acest timp, eu am lansat o companie de producere a huselor personalizate numită BRATU Covers, care a pornit de fapt dintr-o glumă, dar mai ales denumirea, care vă asigur că nu vine din egocentrismul meu. Erau mai multe glume printre amicii mei care știau că sunt pasionat de antreprenoriat și se întrebau  mereu cum ar arăta un BRATU Gym sau un BRATU Cinema, și iată eu am făcut un BRATU Covers.

photo-7-5-16-12-57-28-pm

 Cum îi ajută pe tineri această provocare de a-și încerca abilitățile de antreprenori încă de pe băncile școlii?

În viziunea mea, antreprenoriatul trebuie inclus ca obiect școlar, sau cel puțin abordat într-o manieră mai serioasă la un curs existent, de exemplu la educația civică. Pentru mine DCM a fost una din cele mai tari experiențe. În lipsa unui curs academic la școală, DCM este de bun augur pentru orice liceean. În discuțiile cu Ovidiu, pomenim des de DCM și cât de mult ne-a influențat să gândim ca niște antreprenori. În general, abilitățile antreprenoriale îmi par imperios de necesare pentru orice profesie, deoarece ele te ajută să-ți monetizezi cunoștințele și nu neapărat să-ți deschizi propria afacere, ci te ajută cum să găsești un loc de muncă, ce perspective sunt pe piață, ce abilități ai nevoie, cum să te faci mai prețios și tot așa.

Acum, fiind peste Prut și văzând realitățile și oportunitățile locale, care sunt posibilitățile de a deschide o afacere în România în comparație cu Republica Moldova?

Nu cred că sunt persoana potrivită să răspund la această întrebare, dar părerea mea diletantă și doar observațională la acest subiect este că piața românească este mult mai competitivă decât cea din Republica Moldova. Ca să reușești să ai succes pe piața de aici, trebuie să vii cu un produs super bun și unic. Trecând la avantaje, primul ar fi că puterea de cumpărare este mult mai mare decât la noi și piața este mai largă. Al doilea, ar fi prezența capitalului uman sau al resurselor umane calificate care le găsești în centrele universitare din București, Cluj, sau Iași, la un preț relativ mic comparativ cu alte țări. La nivel birocratic nu pot să zic cât e de complicat, deoarece încă nu am încercat să-mi deschid mica mea afacere formal, dar din câte am studiat, există posibilități mai eficiente de a  deschide decât la noi, fiindcă există posibilitatea deschiderii unui tip de întreprindere pentru debutanți.

_75b7615

Se spune (și noi suntem de acord): „Once an entrepreneur, always an entrepreneur”. Că tot te-am prins la confesiuni, te vezi pe viitor în business? Și dacă da, cum crezi că te vor ajuta studiile pe care le urmezi la moment?

În acest an am decis să experimentez la nivel academic și profesional, deoarece consider că este prematur să știi la optsprezece ani ce vrei să faci în viață. Ceea ce fac eu acum este un fel de „gap year” sau an academic, și am ales să-mi petrec acest gap year studiind un domeniu care era pe departe din spectrul meu de orientare profesională și anume Sociologia. Chiar dacă înainte de asta trebuia să fac Business și Finanțe la New York University of Shanghai unde fusesem acceptat, dar din motive financiare și din cauza distanței prea mari, am refuzat oferta. Nu regret defel alegerea făcută de a studia anume acest domeniu la Cluj, care este, apropo, cea mai bună universitate din România și este cotată internațional foarte bine. Nu sunt sigur dacă rămâne doar un „gap year” pentru mine sau voi continua să studiez acest domeniu, fiindcă chiar m-am îndrăgostit de specialitate și văd perspective deloc modeste, chiar dacă părerea unor colegi și simțul comun pare a fi mai pesimist ce ține de orientarea ulterioară pe piața muncii. Sociologia facilitează înțelegerea lumii, societăților și al indivizilor prin oferirea unor instrumente de analiză și cercetare. Anume aici se studiază intens Metodele și Tehnicile de Cercetare Științifică, care sunt aceleași ca și metodele de cercetare a pieții. Sociologia organizațională este o altă direcție studiată aici, care ajută la buna înțelegere a funcționării corporațiilor și a altor tipuri de companii economice. Privind din această perspectivă, pot să afirm că alegerea făcut mă ajută mult la realizarea planurilor mele.

 

 Cutiuța cu sfaturi: Îndemnul meu pentru toți DCMiștii este să fie curioși la traininguri și pe tot parcursul programului și să nu se limiteze doar la ce se vorbește acolo, ci să exploreze de unii singuri. Indiferent de rezultatul final, în care este implicat factorul subiect în evaluarea afacerilor, să meargă mai departe, să nu rămână proiectul de business doar la nivel de DCM,  să se convingă dacă are rost să continue, să pivoteze sau să schimbe altă idee de afaceri. Important este să fie constant în activitate, să nu renunțe și să studieze mai departe „gap-urile”  de pe piață, și să vadă ce se poate de făcut nou sau de îmbunătățit un anumit produs sau serviciu existent.

 

 „Diamond Challenge Moldova” este implementat de către A.O. INVENTO cu susținerea financiară a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship, a Secției Afaceri Publice a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova și cu suportul a Dreamups Innovation Campus și a Corpului Păcii în Moldova.”

 


Leave a comment

„Competiția ajută tinerii să aspire spre ceva mai mare și să se cunoască mai bine”. Interviu cu Arina Livadari

Astăzi ne „deplasăm” hăt până în Olanda, țara lalelelor și a morilor de vânt, acolo unde deja de un an, Arina Livadari, finalistă a ediției II Diamond Challenge Moldova, care studiază la Royal Academy of Art. „Ce tare!”, am spus noi. În următorul interviu poți afla mai multe despre lecțiile învățate pe parcusul participării la Diamond Challenge, despre Olanda prin ochii Arinei și despre cum se dezvoltă antreprenoriatul social în afara țării.

1. Arina, pe fonul aparentei suprasaturații  de oportunități pentru tineri, mai ales în raza orașului Chișinău, ce te-a determinat să te înscrii în competiția DC?

L-am cunoscut pe Liviu încă la Swiss Summer Camp și, pentru că m-am convins de faptul că e un tânăr proactiv și entuziasmat de tot ce îl înconjoară, am acceptat să fim într-o echipă și să participăm la DC, mai ales pentru că denumirea concursului ne-a captat atenția din prima. Ca și orice tineri, voiam să prindem orice oportunitate și să urmărim felul în care ne schimbă – la nivel de personalitate, dar și competență.

10703559_380242748792283_6260060854992350857_n
2. Dacă ai enumera cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat participând aici, care ar fi acestea?
Unul din ele ar fi faptul că niciodată nu trebuie să îmi creez așteptări prea mari, chiar atunci când efortul depus a fost mare. Concursurile de antreprenoriat, și nu numai, sunt întotdeauna în mâinile altora, iar tot ce contează cel mai tare sunt deciziile pe care le iai după el – să cedezi sau să continui. De asemenea, într-un concurs pentru tineri antreprenori sociali, cum ar fi DC, ideea contează enorm – din toate punctele de vedere. Ce contează cel mai mult însă, este să îți placă procesul de lucru asupra acesteia. O idee în care nu ai încredere niciodată, nu va avea succes. Aici este vorba și despre a te simți pe tine în „papucii altora” (ceea ce am învățat și la Swiss Summer Camp / Dialog Intercultural), pentru că viitorul start-up trebuie să fie util unui procent mare al societății.
3. La finala din 2015, alături de Liviu, ați prezentat conceptul de afacere MDrive – o aplicație asemănătoare cunoscutei BlaBlaCar. Cum a evoluat afacerea pusă la cale atunci?
Faptul că nu am luat unul dintre primele locuri a fost o mare dezamăgire, evident. Dar oamenii se schimbă și na, dacă aș fi pierdut acum, sigur nu m-aș dezamăgi prea tare. Dorința de a crea un start-up necesită bani și experiență. Până nu deții maturitatea dată, totul va părea un simplu joc. Deși țineam mult la ideea pe care o aveam și, sincer, am fi folosit-o și noi înșine, cunoștințele adiționale joacă un rol mare. De aceea, deocamdată, și eu și Liviu ne axăm pe învățătură. Cine știe, într-o zi ne vom aminti de ideea pe care o aveam și vom râde.
1901440_380244885458736_281806298592002018_n
4. Cum îi ajută pe tineri provocarea DC de a-și încerca abilitățile de antreprenori încă de pe băncile școlii?
Întotdeauna am fost o persoană competitivă. Sunt genul de persoană care de obicei cade în depresie din cauza eșecului. Și totuși, competiția e ca un „drog”. Fiecare ar avea nevoie de o doză de competiție pentru a fi motivat și pentru a lucra. Competiția ajută tinerii să aspire spre ceva mai mare și să se cunoască mai bine.
5. Cum se dezvoltă în Europa față de aici, antreprenoriatul social în rândul tinerilor?
Dacă vorbim de antreprenoriat prin tehnologii informaționale, Europa creează în continuu facilități pentru oameni – fie prin aplicații de telefon, fie prin programe de calculator. Tinerii europeni sunt cei care sunt mai puțin limitați în gândire și, eventual, participă la competiții cum ar fi TEDx, pentru a-și prezenta ideea. Spre exemplu, la TEDx Delft, un elev a prezentat o idee ce ține de curățirea oceanelor de plastic. Pare a fi un proiect foarte vast și imposibil pentru un tânăr de 18 ani, nu? Și totuși, guvernul Olandez a făcut o mare greșeală că a refuzat să ofere ajutorul financiar.
Puteți urmări speech-ul brav al lui Boyan Slat aici: https://www.youtube.com/watch?v=ROW9F-c0kIQ
6. Dar la moment nu-ți surâde ideaa de a porni o afacere?
 Nu cred că aș iniția vreo afacere la moment. Vreau să-mi cunosc mai bine pasiunile mai întâi, după – cum mi-ar folosi mie și celor din jur. Trebuie să fii foarte bun într-un domeniu anumit pentru a iniția o afacere, și nu câte puțin din toate.
13679897_1028624517206898_1812304683058194151_o
7. Pe noi ne tot macină curiozitatea. Povestește-ne te rog cum ai ajuns să studiezi la ditamai prestigioasa și renumita academie (Royal Academy of Art, Hague)?
 Am găsit universitatea dată prin intermediul unori TOP-uri de universități europene și am zis să-mi încerc norocul. Problema era însă faptul că nu eram sigură ce facultate să aleg: Graphic Design sau Interactive/Media/Design. Am fost acceptată la un an de pregătire la aceeași academie. În decurs de un an am avut 5 examene și, la final – admiterea propriu-zisă. În final, am decis și am ales Interactive/Media/Design. E una din cele mai noi facultăți și – prin mirare – conține și antreprenoriat în program. Găsirea soluțiilor la probleme de societate prin artă e unul dintre obiectivele majore ale facultății. Îmi era teamă că nu voi trece, pentru că aplică foarte mulți, iar universitatea e de TOP. Acum iată unde am ajuns. Abia aștept să încep primul an de facultate în septembrie.

8. Că tot îți faci studiile în Olanda, nu puteam să nu te întrebăm despre cum se vede Olanda prin ochii unei studente moldovence.
Oamenii sunt mult mai politicoși și zâmbitori. Un lucru care l-am observat după un an de lipsă din Republica Moldova este că oamenii par nefericiți. Sau se ascund după o mască. Mulți, mai ales tinerii, se jenează să fie ei înșiși, doar din cauza că au complexul de inferioritate (frica de a nu fi acceptat de ceilalți). Aici vorbesc atât de aspectul fizic, cât și de gândire. Mulți devin medici pentru că părinții au zis așa. Sau se tem să devină bucătari pentru că aici nu se plătește. Iarăși – ca și ideea de afacere – jobul care nu te pasionează sau în care nu te simți în apele tale va eșua. Ți s-a dat aripi, e timpul să înveți să zbori.
11950155_10206305688592669_2729041708968105257_o
9. Ce ai învățat de la oamenii de acolo? 
Am învățat să fiu mândră de unde am ajuns. Dacă ești sociabil, înveți de la orice om, indiferent de naționalitate. Nu toți pot învăța prin socializare, de aceea e foarte important să alegem oamenii de la care putem învăța – de la prieteni la parteneri de echipă.
Cutiuța cu sfaturi: Dragi viitori participanți, aplicați, socializați și învățați.
Proiectul „Diamond Challenge Moldova” este implementat de A.O. INVENTO în colaborare cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015”, a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship și a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.

 


Leave a comment

„Diamond Challenge provoacă tinerii „să se joace de-a oamenii de afaceri”. Interviu cu Evelina Bunici

Astăzi ne „teleportăm” în România, mai aproape de casă, acolo unde a ajuns să-și urmeze studiile Evelina Bunici. Evelina este elevă în clasa a IX-A la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj. A absolvit cu succes  Diamond Challenge Moldova alături de colegele ei din Orhei Maria Mogîldea și Ludmila Zgurean, membre ale echipei Modern Reflections, vedetele ediției trei a competiției internaționale. De ce? Pentru că au fost primele care au spart gheața și care au luat premiul principal la categoria impact social.

Evelina, hai ș-om depăna un pic firul amintirilor. Hai cu începutul. Ce te-a determinat din start să te înscrii în competiția Diamond Challenge Moldova?

Pagina web a proiectului Diamond Challenge circula de cateva săptămâni pe facebook, iar eu nu puteam decide să mă înscriu în concurs sau nu, pentru că, atunci, mi se părea deosebit de complex și de neînțeles procesul de selecție. Ulterior, am fost invitată să particip la sesiunea de informare, unde am găsit răspuns la majoritatea întrebărilor și situația s-a limpezit un pic. Astfel încât, dupa o zi de la eveniment găsisem deja un mentor și înființasem echipa.

Deci, m-au determinat o serie de întâmplări potrivite la momentul potrivit și, desigur, susținerea prietenilor.

10940562_10153052842107392_2906776375479377702_n

Care totuși sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat participând la Diamond Challenge Moldova?

Ca să fiu sinceră, la acea vreme, nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce însemnă business-ul  și îl percepeam ca pe ceva complicat și „interzis” minorilor. Diamond Challenge a însemnat deschiderea unei noi uși și, în consecință, descoperirea unui nou univers!

Am învățat cum se înființeaza o afacere, aspectele juridice ale acesteia, un pic de marketing, metode de administrare, public speaking, managementul timpului si al echipei și, de asemenea, am avut parte de un minunat business networking, unde oameni de succes din domeniul afacerilor Republica Moldova ne-au împărtășit din experiențele proprii.

13083280_978555412226273_5785451583553503155_n

Competiția pentru voi a luat sfârșit un an în urmă. Ați reușit să uimiți juriul de la Delaware cu accesoriile voastre reflectorizante, menite să prevină accidentele pe timp de noapte în zonele prost luminate, luând premiul mare la categoria impact social. Cum a evoluat Modern Reflections de atunci și până în prezent?

Având în vedere că suntem liceene, principala noastra preocupare este școala, însa, ne implicăm și muncim din greu și la activitățile extrașcolare, respectiv, și la Modern Reflections (ideea noastra de afaceri).

Astfel, în această iarnă am reusit să vindem o mare cantitate de căciulițe reflectorizante, în contextul în care am realizat un parteneriat cu MARA WOMAN și am trimis un număr mare de exemplare cumpărătorilor noștri din SUA. La momentul de față, colega noastra Maria lucreaza la o noua imagine a afacerii și sperăm să ne relansăm pe piață cu nou avânt.

v

După părerea ta, cum îi ajută pe tineri această provocare de a-și încerca abilitățile de antreprenori încă de pe băncile școlii?

Diamond Challenge este într-adevăr o provocare, după cum ne spune și numele competiției. Provoacă tinerii să fie creativi, să lucreze într-o echipă asupra unei idei concepute tot de ei și „să se joace de-a oamenii de afaceri”.

Consider, că acest proiect este oportunitatea perfectă de a-ți încerca abilitățile și competențele în domeniul respectiv, de a-ți testa spiritul antreprenorial, pentru a te convinge dacă aceasta este calea pe care vrei să o apuci în viitor.

 

Cum se dezvoltă în România față de aici, antreprenoriatul social în rândul tinerilor?

Încă nu am întâlnit tineri din domeniul antreprenoriatului social în România, însa presupun că se dezvoltă în condiții puțin mai bune și mai promitățoare decât în Republica Moldova. Motivul acestei presupuneri este faptul că, deși tinerii din România sunt la fel de creativi și inventivi ca tinerii moldoveni, aceștia mai sunt și sustinuți activ de comunitate și de diferite organizații care îi antrenează și îi asistă pe parcursul întregului proces de înființare și dezvoltare al afacerii.

Sper și cred că în viitorul apropiat și in Republica Moldova vor apărea organizații de acest fel, iar, ca efect, societatea și tinerii ar fi mult mai dispuși să muncească în domeniul antreprenoriatului social.

12939558_953282688086879_485750_n

 Acum, după un an petrecut la Cluj, în ce domeniu ai iniția o afacere?

Aș iniția acum o afacere tot în domeniul social, în sfera educației copiilor cu oportunități limitate. Mi se pare o idee deosebită și umanitară să facilitezi traininguri și instruiri contra cost, iar o parte din bani să se transforme în donații pentru copiii din centrele de plasament și orfelinate. Pentru că o afacere, pe lânga resursele financiare ce ți le asigură, mai trebuie să-ți aducă și satisfacție emoțională – asta înseamnă să fii cu adevărat fericit!

13278181_833589720107181_1954275618_n

Cutiuța cu sfaturi: Diamond Challenge este provocarea vieții voastre, acea aventură din liceu despre care le veți povesti cu drag nepoților! Nu ezitati să aplicați, să aduceți la realitate un vis și o idee și, pe lânga toate aceste mici victorii, să mai și câștigați biletul spre o aventură americană la Delaware!

Proiectul „Diamond Challenge Moldova” este implementat de A.O. INVENTO în colaborare cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015”, a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship și a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova. 

Sursa poze: Arhivă personală


Leave a comment

„ Am învățat să cred într-o lume mai bună, la care putem contribui cu toții” Interviu cu Liviu Moșnoi

Cred că ar trebui să ne luăm o hartă. O hartă pe care să marcăm țărișoarele și orașele prin care s-au tot împrăștiat diamond challengerii noștri. Dacă ar fi așa, următorul pin după Marea Britanie, l-am pune pe Armenia. Azi, stăm la depănat amintiri cu Liviu Moșnoi, finalist a două ediții Diamond Challenge Moldova (ediția II și III), care datorită succeselor sale a ajuns a fi unicul student moldovean la UWC college în Dilijan, Armenia.

 

A trecut mai bine de un an de la încheierea celei de-a doua ediții Diamond Challenge Moldova. Îți mai aduci aminte ce anume te-a determinat să te înscrii în competiție pentru prima dată?

Într-o țară în care e la ordinea zilei să ai dubii referitor la rezultatele și oportunitățile care ți le poate aduce sistemul educațional public, competența și curajul de a iniția o afacere proprie nu încurcă niciodată.  Diamond Challenge Moldova e proiectul care m-a asigurat cu aceste abilități.

11148552_464359387047285_4986386539294701951_n

 

Dar care ar fi cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat participând aici?

Participând în această competiție, am învățat cum să lucrez puțin mai mult – ca în loc de un rezultat bun să obțin unul formidabil. Am învățat cum să găsesc calea de a transforma ideile în realitate. Am descoperit cum perseverența te ajută sa urci scările succesului.

 

Știm că una dintre idei, vorba aia – „crește și-nflorește”. Ne referim aici la ARTA Gallery – prima galerie online de artă din Moldova. Cum a evoluat afacerea pusă la cale atunci?

Feedbackul si analiza profesională primită de la Diamond Challenge ne-a permis sa abordăm direct punctele slabe ale afacerii noastre. Astfel încât, astăzi, dupa un an de existență, proiectul nostru – ARTA Gallery se dezvoltă văzând cu ochii.

12980864_809210065877475_1547466225_o

Cum îi ajută pe tineri această provocare de a-și încerca abilitățile de antreprenori încă de pe băncile școlii?

După părere mea, școala/liceul e perioada ce dispune de factorii perfecți pentru a dezvolta interesul și abilitățile antreprenoriale. Imaginația bogată a tinerilor si trainingurile calificate oferite de DCM oferă posibilitea de a pune în practică cele mai îndrăznețe start-up-uri.

 

Curiozitatea noastră ne împingem să te întrebăm, cum se dezvoltă în Armenia față de Moldova, antreprenoriatul social în rândul tinerilor?

Armenia, deși este puțin economic dezvoltată, beneficiul imens văzut de mine este spațiul valabil pentru crearea și dezvoltarea noilor afaceri. Antreprenoriatul social abia prinde rădăcini, iar tânăra generație are acum oportunitatea de a implementa o mulțime de proiecte inspirate din vest.

12970652_809210059210809_386827604_o

Interacționând cu o mulțime de tineri din alte țări, împrumutând inspirație și având experiența a două idei de afaceri (MDrive și ARTA Gallery), în ce domeniu ai iniția acum o afacere?

Acum aș iniția o afacere într-un domeniu în care indentific prezența unei probleme sociale. Recent am dezvoltat un interes grozav față de ideia de a oferi mai multe oportunități de lucru oamenilor cu dizabilități.

12987915_809210002544148_1082236471_n

Curiozitatea nu ne lasă-n pace și de asta o să te întrebăm cum ai ajuns să beneficiezi de prestigioasa bursă United World Colleges?

Am aflat despre bursa UWC de la un prieten. Am aplicat prin intermediul comitetului național din Moldova, după care am fost invitat pentru o zi întregă de interviuri și activități sociale. În timpul celor două interviuri, în română și engleză, un rol important în selectarea mea ca bursier a avut pasiunea mea pentru antreprenoriat și participarea în cadrul Diamond Challenge Moldova. Un deosebit impact pozitiv asupra comisiei de selecție au avut ideile mele de soluționare a diverselor probleme sociale prin implementarea unor strategii antreprenoriale puternice.

12999641_809210049210810_1512226604_o

 

Și totuși, ce face diferența dintre sistemul nostru de învățământ și cel aplicat în colegiile UWC? 

Sistemul educațional din UWC este bazat pe IB (International Baccalaureate), unde beneficiem de posibilitatea de a alege 6 obiecte de studiu pe care le studiem aprofundat. Pe lânga colegi din aproximativ 70 de țări, beneficiem de un colectiv de profesori competenți, foarte diferiți ca și culturi, dar foarte prietenoși.

 

Te afli în mijlocul unui amalgam de culturi. Ce ai reușit să înveți în aceste luni de la prietenii tăi internaționali?

De la colegii mei internaționali am reușit să învăț despre adevărata frumusețe a diversității, fie ea etnică, religioasă, în gândire. Am învățat să nu renunț la visele și pasiunile personale și să cred într-o lume mai bună, la care putem contribui cu toții.

Cutiuța cu sfaturi:  Colegiilor mei din moldova le doresc curaj și îndrăzneală pentru a profita de cât mai multe oportunități valabile, mă refer aici și la Diamond Challenge, fiindcă este o investiție care se valorifică în timp și merită pe deplin eforturile depuse.

13000466_809210012544147_1561317085_o

Proiectul „Diamond Challenge Moldova” este implementat de A.O. INVENTO în colaborare cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului în cadrul Programului de Granturi 2015”, a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship și a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.